Cele mai bune meme cu noul prim-ministru al României, Viorica Dăncilă
Începând de săptămana trecută, România are un nou prim-ministru, iar tot cam de atunci, memele cu Viorica Dăncilă au început să apară pe internet.
România a reușit să scape de o criză politică profundă, asta după ce Iohannis și-a călcat pe inimă și pe promisiune și a nominalizat un nou prim-ministru din partea PSD. Că e bine sau nu, asta ne privește mai puțin aici; ne interesează mai mult glumele care n-au întârziat să apară, încă de când Dăncilă era doar propunerea coaliției și nu numele care va intra în istoria guvernelor țării.
Anamaria Prodan a fost o femeie bine la vremea ei, doar că anii s-au adunat. Ridurile nu-s prea vizibile, din fericire, probabil pentru că privirea îți fuge la coama mult mai bogată pe care Anamaria Viorica o are.
Limba noastră-i o comoară, geografia mai puțin. Dar stai, nu-ți trebuie geografie ca să ajungi prim-ministru în România.
Găsește toate deosebirile!
Va face oare Liviu o manevră a la Frank Underwood până la finalul anului? Șansele nu sunt de partea Vioricăi.
Sigur ai și tu un prieten care a descoperit Subcarpați astă-vară și s-a transformat într-un hipster-tradiționalist. Și Liviu are o asemenea prietenă.
Cine face școala la Videle, departe ajunge.
Probabil că Robin Williams ne înjură la ora asta, de oriunde ar fi, dar asemănarea e izbitoare.
Kim Jong-un privește cu atenție și îngrijorare situația din România.
Nu poți să ai încredere nici în tine, pentru că tu s-ar putea să te facă pe tine apoi.
Casă liberă!
Să nu uităm de Mihai Tudose, alături de care ne-am distrat copios acum câteva luni, când s-a instalat la Victoria în locul lui Sorin Grindeanu.